1. Ghid de protectie si preventie pentru administratorii parcurilor si zonelor de agrement
Parcurile si spatiile deschise pot oferi diverse oportunitati pentru desfasurarea de activitati fizice, conferind celor care le practica o stare de bine si sanatate. Persoanele sunt astfel incurajate sa foloseasca parcurile, traseele pentru biciclete si spatiile deschise in conditii de siguranta, pentru a preveni raspandirea virusului COVID-19.
1.1 Postarea de recomandari pentru a promova actiunile preventive
Administratorii parcurilor ar trebui sa ia in considerare afisarea de recomandari si instructiuni in intregul parc pentru a le reaminti frecvent vizitatorilor sa se protejeze si sa previna raspandirea COVID-19. Aceste mesaje pot include urmatoarele informatii:
- Sa stea acasa daca sunt bolnavi sau nu se simt bine.
- Sa respecte distantarea sociala si sa mentina cel putin doi metri intre persoane, in toate zonele parcului.
- Sa poarte masca de protectie si dupa ce stranuta sau tusesc sa arunce masca de protectie in cosul de gunoi.
- Sa se spele frecvent pe maini cu apa si sapun, timp de cel putin 20 de secunde, in special dupa ce merg la baie, inainte de a manca si dupa ce isi sufla nasul, tusesc sau stranuta.
- Sa utilizeze dezinfectant de maini care sa contina cel putin 70% alcool, daca sapunul si apa nu sunt disponibile.
- Sa evite sa-si atinga ochii, nasul si gura cu mainile nespalate.
1.2 Mentinerea curateniei in zonele sanitare
Asigurati-va ca vizitatorii dispun de toalete functionale, suprafete curate si dezinfectate, dar si de consumabile pentru dezinfectarea mainilor.
- Daca este posibil, toaletele ar trebui sa ramana deschise daca un parc ramane deschis pentru vizitatori.
- Daca toaletele raman inchise, anuntati vizitatorii din timp, astfel incat sa se poata pregati corespunzator. Asigurati-va ca toaletele deschise sunt:
- Operationale si functionale
- Curate si dezinfectate in mod regulat, in special suprafetele pe care vizitatorii le ating frecvent, cum ar fi robinetele, toaletele, manerele de usi sau ferestrele si intrerupatoarele de lumina.
- Curatati si dezinfectati toaletele zilnic sau mai des, daca este posibil. Se recomanda utilizarea de dezinfectanti specifici. Asigurati aplicarea corecta si sigura a dezinfectantilor si tineti produsele de dezinfectare departe de copii.
- Stocati in mod regulat consumabile necesare pentru spalarea mainilor, inclusiv sapun si materiale pentru uscarea mainilor sau igienizante cu cel putin 70% alcool.
- De multe ori toaletele ecologice raman fara apa curenta, si nu dispun de produse de igienizare corespunzatoare a mainilor. Incurajati vizitatorii sa fie pregatiti si sa aduca propriul dezinfectant de maini (cu cel putin 70% alcool) pentru a-l utiliza in astfel de toalete.
1.3 Mentinerea piscinelor curate si dezinfectate corespunzator
- Intretineti si dezinfectati corect (cu clor sau brom) piscinele; aceste masuri ar trebui sa omoare virusul care provoaca COVID-19.
- Mentineti un nivel corespunzator de dezinfectant si un pH adecvat (7,2–8).
- Urmati recomandarile Ministerului Sanatatii pentru a preveni imbolnavirile si ranirile la piscinile publice.
1.4 Anularea sau amanarea evenimentele de mari dimensiuni
- Monitorizati si respectati liniile directoare emise la nivel national si local, legate de restrangerea numarului de participanti.
1.5 Respectarea masurilor de distantare sociala in zonele populate ale parcului
- In perioadele de transmitere comunitara, administratorii parcului ar trebui sa:
- Monitorizeze zonele in care oamenii se aduna frecvent si sa ia in considerare inchiderea temporara a parcului pentru a sprijini practicile de distantare sociala. Aceste zone ar putea include terenuri de sport, locuri de joaca, terenuri de baschet, terenuri de tenis si zone de picnic.
- Plaseze bariere fizice, in zonele inchise ale parcului, si sa posteze afise care sa comunice faptul ca zona este inchisa.
- Afiseze, daca parcul ramane deschis, instructiuni care sa descurajeze grupurile sa se adune in numar mai mare decat este permis.
- Comunice inclusiv faptul ca practicile sportive neoficiale sunt, de asemenea, interzise in parc.
- Amane sau sa anuleze activitatile sportive organizate. Administratorii parcului ar trebui sa monitorizeze directivele emise la nivel national si local, pentru a se informa asupra deciziilor privind limitarea participarii la sporturile si activitatile care depasesc numarul maxim admis de persoane. Pana cand oficialii de sanatate publica locali se coordoneaza cu organizatorii pentru a stabili daca / cand este sigur sa participe la astfel de activitati, toate aceste evenimente ar trebui amanate sau anulate.
1.6 Implementarea de politici flexibile pentru concedii medicale si lucru de la distanta, in special pentru personalul cu risc mai mare de imbolnavire severa
- Fiti cat mai flexibil cu politica de prezenta la birou a personalului, dar si in ceea ce priveste concediile medicale.
- Amintiti personalului sa ramana acasa in caz de imbolnavire.
- Identificati acele sarcini care pot fi realizate de acasa si incurajati munca de la distanta, daca este posibil.
- Luati in considerare revizuirea sarcinilor pentru personalul care prezinta un risc mai mare de imbolnavire.
1.7 Mentinerea personalul parcului informat despre COVID-19 si despre actiunile preventive
Cand exista riscul de infectare comunitara, luati in considerare punerea in aplicare a urmatoarelor strategii:
- Oferiti in mod regulat personalului informatii actualizate despre COVID-19 si despre politicile de preventie.
- Comunicati personalului parcului importanta practicarii obiceiurilor sanatoase de igiena, cum ar fi spalarea mainilor, acoperirea gurii atunci cand tusesc si stranuta, dar si practicarea distantarii sociale pentru a preveni raspandirea COVID-19.
- Oferiti imediat masca (daca este disponibila), izolati persoana in cauza si rugati-o sa mearga acasa, daca personalul prezinta febra, tuse sau probleme respiratorii in timpul lucrului.
- Informati alte persoane despre posibila expunere la virus, in cazul in care un membru al personalului are o infectie confirmata de COVID-19, pastrand in acelasi timp confidentialitatea.
2. Ghid de protectie si preventie pentru vizitatorii parcurilor si ai zonelor de agrement
Sa ramai activ fizic este una dintre cele mai bune metode de a-ti mentine starea de bine si un corp sanatos. In multe zone, oamenii pot vizita parcurile, traseele pentru biciclete si spatiile deschise ca pe o modalitate de elimina stresul, pentru o gura de aer proaspat si fixarea vitaminei D, dar si pentru a ramane activi si pentru a se conecta in siguranta cu ceilalti.
Urmati pasii de mai jos pentru a fi in siguranta si pentru a preveni raspandirea virusului in comunitate.
Este in regula sa:
- Vizitati parcurile care sunt aproape de casa dumneavoastra.
- Luati masuri de preventie inainte de a vizita un parc.
- Mentineti cel putin 2 metri distanta fata de ceilalti („distantare sociala”).
- Utilizati piscinele cu responsabilitate. Pastrati spatiu intre dumneavoastra si ceilalti.
Evitati sa:
- Vizitati parcurile daca sunteti bolnav sau ati fost expus recent la COVID-19.
- Vizitati parcuri aglomerate.
- Folositi locurile de joaca.
- Participati la activitati sportive sau organizate.
Daca sunteti bolnav de COVID-19, ati fost expus recent (in ultimele 14 zile) la contact cu persoane bolnave de COVID-19 sau pur si simplu nu va simtiti bine, nu vizitati zonele publice, inclusiv parcurile sau zonele de agrement. Urmati masurile recomandate daca sunteti bolnav.
Daca nu prezentati simptome de COVID-19, vizitati parcuri care sunt aproape de casa dumneavoastra.
Calatoria pe distante lungi pentru a vizita un parc poate contribui la raspandirea COVID-19, deoarece:
- Majoritatea calatoriilor necesita un contact strans cu ceilalti.
- Calatoriile va pot expune si la contactul cu suprafete contaminate de virusul COVID-19.
Daca un parc, o plaja sau un spatiu de agrement este deschis pentru utilizare publica, vizitarea este permisa, atat timp cat practicati distantarea sociala si urmati masurile preventive, cum ar fi spalarea frecventa a mainilor si acoperirea gurii atunci cand tusiti sau stranutati.
2.1 Urmati aceste recomandari cand vizitati un parc, o plaja sau o zona de agrement:
- Stati la cel putin 2 metri distanta fata de ceilalti. Acest lucru ar putea face anumite zone deschise, trasee si poteci mai usor de utilizat.
- Nu intrati intr-o zona aglomerata.
- Spalati-va des pe maini cu apa si sapun timp de cel putin 20 de secunde, in special dupa ce mergeti la baie, inainte de a manca si dupa ce suflati nasul, dupa ce tusiti sau stranutati.
- Luati la dumneavoastra dezinfectant pentru maini cu cel putin 70% alcool pentru a-l utiliza daca nu aveti la indemana sapun si apa.
- Aveti in vedere faptul ca utilizarea locurilor de joaca poate duce la raspandirea COVID-19, deoarece:
- sunt aglomerate si nu respecta indrumarile recomandate pentru adunari.
- este dificil ca suprafetele sa fie pastrate curate si dezinfectate.
- virusul se poate raspandi atunci cand copiii mici ating echipamente contaminate si apoi ating ochii, nasul sau gura.
2.2 Evitati sa participati la activitati sau sporturi de echipa
In general, majoritatea activitatilor si sporturilor ce implica grupuri organizate, cum ar fi baschetul, tenisul, fotbalul nu sunt recomandate.
Aceste activitati si sporturi necesita de obicei antrenori si sportivi care nu apartin aceleiasi familii, ceea ce creste potentialul lor de expunere la COVID-19.
Nu exista dovezi ca virusul COVID-19 poate fi raspandit de la persoana la persoana prin utilizarea aceleiasi piscine (prin apa). Functionarea, intretinerea si dezinfectarea corecta (cu clor sau brom) a piscinelor ar trebui sa omoare acest virus.
Inotul si alte activitati sportive de apa sunt modalitati excelente de a sustine o activitate fizica necesara unei vieti sanatoase. Daca nu sunteti bolnav sau nu aveti simptome de COVID-19, este in regula sa utilizati piscinele, atat timp cat luati masuri pentru reducerea raspandirii COVID-19:
- Mentineti distantarea sociala si ramaneti la cel putin 2 metri fata de ceilalti.
- Evitati adunarile mai mari de 10 persoane.
- Pastrati mainile curate spalandu-va cu apa si sapun, in special dupa ce mergeti la baie, inainte de a manca si dupa ce suflati nasul, tusiti sau stranutati.
- Folositi un produs igienizant pentru maini care sa contina cel putin 70% alcool, daca nu sunt disponibile sapunul si apa.
Inotul prezinta anumite riscuri pentru sanatate. De aceea este recomandat sa urmati toate recomandarile prezentate mai sus.